DefoVisit iPhone app Android app

"Saint Alexander" Cathedral in Alexandria

Alexandria, Romania Cathedral

Top-rated.online cuts through the clutter, highlighting only the reviews that are most helpful, earn the most likes, or come from the most active contributors. The largest and one of the most beautiful churches in the region, "the Cathedral" of Alexandria! Ok Începând cu 1 iulie 2020, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Catedrala din Alexandria a devenit Mănăstirea „Sfântul Alexandru” - Catedrală Episcopală. Face parte din lista monumentelor istorice și adăpostește sarcofagul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica (1796-1862), depus în 1994, fapt care îi conferă și statutul de necropolă domnească. O experienta unica, cu profunde valente istorice dar și emoționale. Vizita mi-a confirmat încă odată faptul pe care-l știam dar și pe are mi l-am asumat și mi-l asum în continuare, ca nu ne justifica apartenenta la neam și tara, dacă nu ne cunoaștem istoria. Numele localității nu este deloc întâmplător, el se datorează voievodului patron al localității și ale cărui oseminte se odihnesc in semn de recunoștință și veșnică amintire în catedrala. Nu pot sa nu menționez și alte aspecte deosebit de plăcute dar și impresionante ale vizitei de astăzi 06.02.2022 în aceasta frumoasa reședință de judet:curățenie apreciabila, o atmosfera liniștită, respect pentru înaintași și personalități, atmosfera ambientala ce nu am remarcat-o în multe alte locatii(program la stația de radio amplificare). Vizitați și nu ve-ti regreta. • Sarcofagul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica • Mănăstirea „Sfântul Alexandru” - Catedrală Episcopală • Mănăstirea a primit statutul de necropolă domnească odată cu depunerea sarcofagului în acest loc. Municipiul Alexandria, reședința județului Teleorman, poartă numele domnitorului Ghica. Ok Un lăcaș de cult deosebit, sunt foarte emoționat, nu se poate spune în cuvinte, trebuie mers la această catedrală Zda se, že je to důležité místo. Sv. Alexandr. Zaujali mne znaky na koberci. Z jedné strany to jsou dva orli korunu nesoucí, z druhé strany to vypadá jako rozesmátá a rozevlátá kočka stojící na nočníku. În preziua Hramului Catedralei Episcopale, care are protector pe Sfântul Alexandru, Episcopul Constantinopolului, a fost adusă racla cu capul Sfântului Pantelimon, Doctor fără de arginți și protectorul doctorilor, un moment deosebit Necesită lucrări de restaurare. Singura biserica din tara pictata de Stefan Luchian are chiar si mai multe argumente pentru a fi vizitata - la fiecare pas descoperi cate ceva extraordinar. O cladire foarte frumoasa, iar preotul Gheorghe Popa este o prezenta placuta si un ghid desavarsit. Website change monitoring Monitor any webpage for changes – get instant email alerts when prices drop, new jobs are posted, products come back in stock, or competitors update their sites. See how the number of reviews and average review scores have changed over time.

4.7 · 207 reviews Maps
Address · Phone · Hours
Address
Strada Independenței, Alexandria, RO
Phone
+40 247 326 321

More in Alexandria

Get the DefoVisit app

Ask the reviews about "Saint Alexander" Cathedral in Alexandria, save it to a list and post a story from there.

Get the app Already have it? Open

Chat with reviews is in the app

Ask the reviews anything, save places and post stories from where you are.

App Store · Coming soon Google Play · Coming soon